sâmbătă, 25 martie 2017

Roz-albastru

Lucrurile se întâmplă în toate felurile. Și așa, și așa. Și roz, și albastru.

Albastrul a fost ieri dimineață în zori, când E m-a sunat pentru că se simțea rău. Am fugit la ea. Nu au fost suficiente cubulețele de zahăr și extraveralul. Ci s-a lăsat cu ambulanță. Dar s-a terminat cu bine. E din nou pe picioare, veselă. Astenie de primăvară, stres, cădere de calciu, scădere de glicemie, oboseală... cine știe exact ce și cum? Că medicii de pe-aici e clar că nu!

După-masă, tot ieri, mi-au venit idei roz. De pildă, Porumbaca m-a convins că e însărcinată. Să stea pe ouă. Sunt 11 candidați la viață. I-am pus gobăii mâncare și apă. Am tras ușa bine după mine. Și încep să număr zilele.

Albastrul mai e uneori în mintea mea. Când grădinăresc, când fac mâncare... când am timp să mă gândesc, să răsucesc, să frământ întâmplările. Cu cât este mai profundă analiza, cu atât sunt mai superficială și stau la suprafața lucrurilor. Și când îmi aduc aminte de asta, îmi spun că trebuie să mă obișnuiesc odată să mă situez deasupra întâmplărilor, gesturilor, vorbelor neacceptabile. Să le las așa cum sunt, acolo unde sunt, să le depășesc fără să le bag în seamă. În fond, de ce să las treburile cu adevărat importante să mă aștepte?

Iar în grădină, o lalea oarecum insolită:

miercuri, 22 martie 2017

Nimic despre primăvară

Zilele curg cu treburi și conversații uzuale, cu lucruri mărunte, repetiruri. Dacă ar fi să consemnez ceva din tot iureșul anodin al zilei, ar suna cam așa: am stat ceva timp în grădină, dar sunt în continuare stângace în planuri și amenajări efective, cu toate că în gând am imagini clare și faine; am legat zmeurii, dar la final nu a rezultat opera de artă la care mă așteptam, ci o încercare de ordonare a lăstarilor care nu ar da bine într-o fotografie; mă doare un genunchi; nu sunt atentă cu mâinile mele, să mi le îngrijesc adecvat, și vor îmbătrâni înaintea mea; mă stresează că nu am ajuns să-i sterilizăm pe Frida și Florică; pisicile sterilizate sunt bine toate trei, sâmbătă le scoatem firele; finalul thrillerului pe care l-am citit m-a dezamăgit crunt; sunt îndrăgostită de ciuboțica-cucului, am crezut că am toate culorile dar azi, în vizită la Ani, am văzut o nuanță minunată de roz-mov pal (a zis că o să-mi dea și mie); am făcut din nou friptură cu cartofi prăjiți (meniul aproape cotidian); o găină pare că a căzut cloșcă (poate o lăsăm să scoată pui); am văzut Gala Premiilor Gopo și am restanțe (am găsit "Bacalaureat" online... dar o să am timp să-l văd? trebuie! - îmi zic eu; cafeaua, dimineața în zori (uneori mă trezesc la 5 - cine-ar fi crezut? eu, care adoram să dorm până pe la 9-10), e bucurie curată! etc. etc. etc.

Narcise de la Ani, azi

sâmbătă, 18 martie 2017

Azi s-au întors berzele



Deh...

Dimineață, se scoală mamarea, iar patul e răvășit din cale-afară.
- Ce-ai făcut, mamare, cu patu-ăsta?
- L-am făcut val-vârtej!

Simplu ca bună ziua

- Tanti, beți o vișinată?
- Dacă ai!

marți, 14 martie 2017

Nocturne

- Carmen!!! mă strigă mama în noapte.
Tresar, mă ridic brusc. E beznă. Parcurg rapid holul care desparte camerele noastre.
- A curs apă sub pat! S-a umflat parchetul, trebuie schimbat. Și uite, mi s-a umflat și falca!
- Nu s-a-ntâmplat nimic. Ai visat, liniștește-te!
- N-am visat! îmi spune pe ton agresiv. Uită-te sub pat!
- Nu e nimic sub pat!
- Uită-te, uită-te, uită-te sub pat...
Repetă obsesiv.
Mă las în genunchi, mă uit sub pat. Nimic.
- Și uite ce falcă umflată am!
Nu are.

Mai stau un pic cu ea. Respinge ideea de vis.
Nu mai spun nimic.
O las să-mi povestească. Schimbă subiectul, trece la starea vremii.

Se liniștește.
Mă întorc în camera mea.
Nu mai am somn.
Deschid laptopul și încep să citesc thrillerul la care lucrez. Bun mod de liniștire! :)